Cum să-ți fii cel mai bun prieten

Imaginează-ți cum e să fii în sfârșit tu însuți. Să nu îți pese de impresia pe care o faci. Să acționezi fără să te temi nici de eșec, nici de judecata altora. Să nu te miște gândul respingerii. Să îți găsești liniștit locul printre ceilalți. Ei bine, tot ce trebui să faci este să înveți cum să-ți fii cel mai bun prieten. Persoanele cu stimă de sine joasă caută mai degrabă admirația și respectul celor din jur. În acest mod propria valoare este condiționată de situații exterioare, de care de multe ori nu suntem răspunzători ori nu le pot controla. Persoanele cu o bună stimă de sine se raportează în principal la eul lor intim și mult mai puțin la ceilalți oameni. Învățăm de aici faptul că buna stimă de sine seamănă mult cu prietenia prin: exigență (nu îți lași prietenii să facă orice), bunăvoință (nu îi judeci, ci vrei să îi ajuți), prezență (ești atent și disponibil cu ei), toleranță (le accepți greșelile și defectele). Unii dintre noi reușesc destul de ușor să stabilească această relație de prietenie cu ei înșiși. Ei au grijă de sine, simt afecțiune față de sine și nu se critică atunci când se decepționează. De altfel, ei nu se dezamăgesc, ci constată cu calm problemele sau eșecurile și încearcă să învețe cum să facă pe viitor mai bine. Dar acest fel de a fi trebuie învățat dacă nu a făcut parte din educația sau trecutul nostru. Într-adevăr putem trece de la relații exigente, condiționale la relații mai senine, mai binevoitoare cu noi înșine. Acest lucru ia timp, dar e bine să începem să ne gândim chiar din acest moment ce fel de relații dorim să avem cu sinele.

Cum depășim complexele de inferioritate

Este natural să ne îndoim de noi înșine și să nu fim în total acord cu multitudinea caracteristicilor noastre. Aceasta este o insatisfacție ocazională, nu un complex. Un complex este o îndoială care se transformă în suferință, iar pentru această suferință nu există o singură soluție ci mai multe eforturi care ne pot ajuta în diferite maniere:

•  Să înţelegem care este cauza complexelor și de unde vin acestea.

•  Să-i remarcăm pe ceilalţi şi să vedem cum defecte asemănătoare cu ale noastre pe ei nu îi afectează. E important să observăm cum reușesc aceștia să trăiască cu defectele lor.

•  Să socializăm cu ceilalţi. Izolarea și rușinea alimentează complexele.

•  Să-i ascultăm pe ceilalţi atunci când ne spun că nu avem motive să ne îndoim de propria persoană.

•  Să exersăm confruntarea: este cel mai potrivit mod de a face să dispară încetul cu încetul complexele.

•  Să ne analizăm mai bine fără să ne oprim la slăbiciuni și defecte, să depășim bariera acestora văzând frumosul din noi, unicitatea, partea irepetabilă din noi înșine care ne face să fim ca nimeni altul.

Pofta de viață

Semnul oamenilor fericiți, care se bucură că trăiesc, acesta este: pofta de viață, care se poate manifesta foarte diferit, în funcție de om. O persoană căreia îi plac meciurile de fotbal este în acest punct superior persoanei care nu are această plăcere. Persoana care iubește să citească este în și mai mare măsură superioară persoanei căreia nu-i place, fiindcă are mai multe oportunități să citească decât de a privi meciuri de fotbal. Cu cât o persoană este interesată de mai multe lucruri, cu atât are mai multe oportunități de a fi fericită și e cu atât mai puțin influențată de situațiile exterioare, fiindcă în cazul în care pierde un lucru, va putea să afle compensație într-altul. Nu avem destul timp în viață să ne interesăm de toate, dar e bine să găsim interes în suficient de multe lucruri pentru a ne umple zilele. Gândește-te la sumedenia de aspecte care pot fi observate în cursul unei plimbări pe plajă. Unii dintre noi ar fi atrași de farmecul mării, alții de oamenii de pe plajă, alții, poate de cum e vremea. Nu contează care dintre aceste aspecte ne interesează, bine e că se întâmplă așa fiindcă înseamnă că suntem mai bine adaptați la lume și viață decât acele persoane pe care nu le interesează nimic. Să luăm alt exemplu, cum ar fi cel al călătoriilor. Unii dintre noi nu se uită nici în dreapta nici în stânga și se bucură să ajungă cât mai repede acasă în timp ce alții observă ceea ce e caracteristic locului în care se duc, mănâncă ce e tradițional în zona respectivă, învață și limba, în fine, se întorc acasă cu un nou bagaj de gânduri și impresii. Pofta de viață depinde mai mult de om decât de împrejurări. Sunt oameni în preajma morții care, după boli lungi, își păstrează pofta de viață până în ultima clipă. Iar alții trec apatic prin viață, cu toate că n-au nici un motiv de întristare.Anticii considerau cumpătarea drept una dintre virtuțile esențiale. În epoca noastră, am ajuns mai degrabă să admirăm pasiunile dominatoare, chiar dacă ar fi de o natură distructivă sau antisocială. În viață e bine să existe un echilibru între activitățile noastre diferite, nici una dintre ele dusă până în punctul în care să le stânjenească pe celelalte. Cinefilul sau gamerul își sacrifică toate celelalte plăceri celei de a se uita la filme, respectiv, jocurilor pe calculator și prin asta își împuținează fericirea totală a vieții sale. Cu multe pasiuni se întâmplă așa, să fie duse la extrem, dar toate poftele și dorințele noastre trebuie potrivite cu un cadru de viață general. Pentru a fi o sursă de fericire ele trebuie să fie în acord cu sănătatea noastră, cu cei dragi, cu respectul față de societatea în care trăim.

Oboseala psihică are leac

Oboseala fizică e o condiție a unei vieți sănătoase; fiindcă suntem obosiți dormim bine, ne bucurăm de vacanțe etc. Însă, pe lângă oboseala fizică se instalează tot mai mult în viața noastră cea psihică, oboseala minții. Ea se datorează mai ales muncii încordate pentru câștigarea existenței. De multe ori ne facem griji inutile, în măsura în care acestea ar putea să dispară printr-o mai bună filosofie a vieții și un grăunte de disciplină a gândurilor. Din păcate foarte puțini dintre noi reușesc să-și controleze gândurile. Nu încetăm să avem gânduri anxioase chiar dacă nu putem rezolva nimic pe această cale. Mai mult, ne luăm grijile de peste zi și acasă, ba chiar nici noaptea nu scăpăm de ele. Omul înțelept se gândește la grijile sale doar în măsura în care aceste gânduri au rost. Cultivarea unei minți ordonate, care se gândește la orice lucru în mod adecvat și la timpul potrivit este cheia împotriva oboselii psihice. Atunci când avem de luat o decizie dificilă, cel mai bine este să obținem datele pe care le considerăm relevante și apoi să luăm decizia pe care o considerăm justă în acel moment. Nimic nu e mai obositor și mai puțin productiv decât indecizia. O altă modalitate de a domoli gândurile anxioase este de a „dezumfla” grijile fiindcă, de multe ori, ne facem griji în legătură cu situații închipuite sau fără importanță pe termen lung. Acțiunile noastre nu sunt atât de importante precum ne închipuim; în fond succesele sau necazurile nu contează chiar atât de mult. Oboseala psihică nu se datorează muncii intelectuale, fie ea și excesivă, ci unui anume fel de îngrijorare și anxietate. Cu cât vom fi mai obosiți, cu atât ni se va părea munca noastră mai importantă, iar ruperea de ea (printr-un concediu) dezastruoasă. Dar nu este deloc așa. Iată un exercițiu care te poate ajuta. Când te frământă o problemă importantă, încearcă să te gândești la ea cu toată intensitatea de care ești capabil timp de câteva ore sau zile. După care „comandă-ți” ca găsirea soluției să treacă în inconștient.  După câteva săptămâni revino în mod conștient asupra problemei și vei constata că vei găsi o rezolvare. Altă modalitate de reducere a anxietății cauzate de o problemă  este să o confrunți: Care este răul maxim care s-ar putea întâmpla din cauza sa? De cele mai multe ori îți vei da seama că în cea mai pesimistă variantă, problema nu e chiar atât de gravă. Astfel, frământarea interioară scade foarte mult în intensitate. În realitate îngrijorarea e o formă de frică, iar frica produce consum psihic. Dacă învățăm să nu ne mai temem, învățăm și să nu ne mai consumăm. Iar dacă suntem înclinați să medităm pesimist la indiferent ce, remediul cel mai bun este să ne gândim la subiectul respectiv și mai mult decât în mod normal, până când fascinația morbidă pe care o exercita asupra noastră dispare.

 

Articol editat de echipa Alevia.