Răcelile și gripa sunt afecțiuni ușoare, care se pot vindeca fără complicații. Dacă nu sunt îngrijite corect sau imunitatea organismului e scăzută, pot apărea complicații. În medie avem cam 2-3 episoade de viroze respiratorii pe an, iar la copiii mai multe, în jur de 6-8. Răceala este cauzată de peste 200 de virusuri și este mai frecventă iarna, dar poate apărea oricând în cursul anului. Virozele respiratorii sunt contagioase și se transmit de la o persoană la alta prin tuse și strănut sau prin contact direct prin intermediul mâinilor (virusul supraviețuiește câteva ore pe suprafețele obișnuite). E bine să știm că organismul nostru are mijloace naturale de apărare împotriva răcelii, prin sistemul imunitar. Funcția sistemului imunitar este de a recunoaște, respinge și elimina agenții patogeni și alte substanțe străine din organism. Sistemul imunitar are importanță atât în prevenirea virozelor, cât și în tratamentul acestora.

Ajutoare naturale pentru susținerea sistemului imunitar

•  Echinacea. Este planta cel mai des utilizată pentru stimularea imunității și se folosește mai ales sub formă de comprimate. Echinacea ajută organismul să producă mai multe celule implicate în apărare și stimulează celulele sistemului imunitar să devină mai active. E bine să verifici ca suplimentul alimentar să aibă extract de echinacea, iar nu plantă simplă. Echinacea este eficientă și pentru prevenția răcelii.

•  Cat’s  claw. Această plantă e mai puțin cunoscută la noi, dar de foarte mare ajutor. Provine din pădurile peruviene și își trage numele de la spinii care aduc cu ghearele pisicii. Calitatea principală este de a stimula sistemul imunitar.

•  Măceșe. Nu multă lume știe, dar măceșele sunt un foarte bun ajutor în prevenirea răcelilor, fiindcă au foarte multă vitamina C naturală, care întărește imunitatea organismului, ajutându-l să lupte cu boala.

• Propolisul merită un loc numai al lui fiindcă e darul cel mai de preț al albinelor pentru sănătatea noastră. Conține un cocktail de substanțe valoroase. Din această cauză propolisul ne ajută în mai multe feluri: susține sistemul imunitar, acționează împotriva durerii şi are efect împotriva simptomelor răcelii. Cum se produce propolisul? Albinele îl culeg de pe diverse specii de arbori. Se culeg materiile rășinoase și acestea sunt amestecate apoi cu saliva și ceara. Propolisul se produce când se face și mierea.

Ajutor natural pentru tuse

•  Lemn-dulce. S-a constatat că rădăcina de lemn dulce conține numeroși compuși chimici de ajutor pentru noi, iar din această cauză e folosită din cele mai vechi timpuri ca remediu împotriva tusei.

•  Pătlagină. O buruiană care apare peste tot, sâcâitoare și obraznică, dar bogată în săruri minerale, vitamine, acizi organici este planta cea mai folosită pentru oprirea tusei. Specialiștii au identificat principiile sale active, astfel că o poți lua sub formă de comprimate, dar poți încerca și infuzie sau sirop.

•  Valeriană. Este recunoscută pentru efectul sedativ și de liniștire al nervilor, dar puțini știu că Valeriana este foarte eficientă și pentru tuse. Calmează centrul tusei și fluidifică secrețiile bronșice.

Alevia recomandă Imunitate forte, Propolis Vitamina C cu Echinacea, Propolis Vitamina C şi Antitusin.

 

Articol editat de echipa Alevia