Uneori viaţa intră comod într-o rutină. Creştem, fiind obişnuiţi cu ceea ce ne este familiar şi acolo simţim că suntem în siguranţă. Timp de generaţii aşa a fost şi pentru locuitorii unui sat de munte. Urmaseră o tradiţie care adapta viaţa modelelor ritmice ale naturii. Cartofii erau cultivaţi în sezonul lor. Proviziile se schimbau în funcţie de păşunile sezonale, în susul şi în josul  povârnişurilor de munte. Fiecare se aştepta ca acest pattern să continue pentru totdeauna.

Dar tot aşa cum tiparele sunt ceva familiar, şi schimbările sunt inevitabile. Nimic nu durează o veşnicie. Este exact  prin ceea ce treceau aceşti săteni acum. Multe lucruri pe care le trăiau erau în afara controlului lor. În ultimele sezoane clima nu fusese blandă cu ei, iar acum exista puţină hrană şi erau multe guri de hrănit.

Bătrânul satului s-a adresat satului.

- S-ar putea să nu fim în stare să ţinem sub control multe dintre lucrurile care se petrec în acest moment, a spus, aşa că e nevoie să ne adaptam lor. Este singura şansă de a asigura  supravieţuirea şi fericirea oamenilor noştri.

Sfatul a decis să trimită zece tineri la drum spre capitală, unde ar putea gasi de lucru si, era de sperat, ar trimite bani pentru a sprijini comunitatea.

Odată aleşi, cei zece tineri au pornit în lunga şi anevoioasa lor călătorie. Aveau de trecut peste numeroase creste muntoase, de învins râpe abrupte şi de traversat ape învolburate. Au trait multe experienţe noi şi provocatoare în drumul lor, au reuşit să o înfrunte pe fiecare în parte, până ce părea ca vor fi în fine dejucate. Dar deodată, în faţa lor a aparut un obstacol aparent de nedepăşit, un râu adânc, cu ape repezi, plin de curenţi înşelători şi vâltori puternic învârtejite. I-au examinat un timp malurile acoperite cu bolovăniş, căutând locul de traversare cu apa cea mai mică si mai liniştită. Exista o singură posibilitate – o porţiune presarată cu pietre umede şi alunecoase pe care să păşească în  înaintarea lor spre malul celălalt. Ascuns parţial de un ţărm stâncos si de pomi, traseul nu le era complet vizibil celor care rămâneau pe mal. Nu se puteau ajuta unul pe celălalt. Fiecare bărbat era lasat în seama propriilor forţe.

Au facut pe rând încercarea temerară. Când părea că toti au ajuns la malul celălalt, unul dintre ei a propus să numere grupul, ca să se asigure că sosiseră toţi cu bine. Erau numai nouă. Care o fi lipsind? Ce i s-o fi întâmplat? Grupul a intrat in panică, fiecare gândindu-se care dintre camarazii lui o fi alunecat in apele furioase, fiind luat de curenţi şi înecându-se probabil. Au scrutat malul, dar nu au putut vedea pe nimeni in apă sau aruncat pe ţărm. Ce sa facă?

Un al doilea tânăr s-a decis să numere din nou. Rezultatul a fost acelaşi. Îngrijorarea lor a sporit şi au reluat căutarile, mergând cu mai multă atenţie de-a lungul râului, dar tot nu au gasit nici cea mai mică urmă a prietenului lor dispărut. Încă o numărătoare a confirmat faptele.

Tocmai atunci s-a întâmplat să treacă pe acolo un străin. S-a oprit şi i-a întrebat de ce erau aşa de nefericiţi. I-au povestit cum porniseră zece tineri din satul lor la drum. Trecuseră în mod prostesc acest râu primejdios şi unul din prietenii lor dispăruse în râu. Sigur se înecase. Nu exista nicio explicaţie, odată ce îl căutaseră.

Călătorul, văzând problema, i-a întrebat numele prietenului care lipsea. Tinerii s-au uitat miraţi unul la altul, dar niciunul nu-l putea numi pe cel absent. Străinul le-a cerut să se numere iarăşi. Fiecare tânăr a numărat din nou şi fiecare a ajuns la aceeaşi concluzie. În mod hotărât, nu erau decat nouă.

Izbucnind în râs, străinul a încercat să-i liniştească.

- Niciunul nu lipseşte, le-a zis. Este bine, şi într-adevar important, să ne pese unuia de celalalt şi să ne apreciem reciproc. Dar să nu ne apreciem pe noi înşine are, de asemenea, complicaţiile sale. Problema este că fiecare dintre voi a fost atat de modest, încât a uitat să se numere pe sine.

 

 

Articol editat de echipa Alevia.