Cuprins:

1. Ce trebuie sa stim despre aminoacizi ?
2. De ce avem nevoie de aminoacizi?
3. De câte tipuri sunt aminoacizii?
4. Care sunt beneficiile aminoacizilor esențiali?
5. De ce sunt foarte importanți aminoacizii pentru copii?
6. Care este principalul rol pe care îl îndeplinesc aminoacizii în organism?
7. Care este doza zilnică recomandată de aminoacizi?
8.Care sunt posibilele reacții în cazul administrării unei cantități prea mari de aminoacizi?
9.Care sunt cele mai bogate alimente în aminoacizi?
10.Care sunt posibilele riscuri și contraindicații în administrarea aminoacizilor?
11. La ce trebuie să fim atenți atunci când alegem suplimentele cu aminoacizi?
12. Cum se administrează aceste suplimente într-un mod sigur pentru sănătatea noastră?
13. Ce fel de produse îți recomandăm noi?

Sunt cunoscuți drept constructori ai proteinelor și piese importante ce orchestrează procese vitale.

Unii devin producători de energie, unii formează legături de comunicare între celule, iar unii se transformă în gardieni ai sănătății, detoxifiind și protejând organismul.

Aminoacizii sunt, așadar, elemente ce contribuie la construcția moleculară care definește însăși viața, iar prin înțelegerea importanței lor, putem aprecia cu adevărat complexitatea și frumusețea biologiei proprii.

Ce trebuie sa stim despre aminoacizi ?

Aminoacizii sunt molecule organice ce fac parte din structura proteinelor.

Prin procesul de legare peptidică, aminoacizii se conectează între ei pentru a forma lanțuri proteice.

Așadar, proteinele nu sunt altceva decât macromolecule biologice compuse din lanțuri de aminoacizi.

Structura specifică a fiecărui lanț determină funcția biologică a proteinelor rezultate. Acestea sunt implicate în multiple aspecte ale vieții celulare și metabolice.

Există 20 de aminoacizi standard, iar organismul uman utilizează acești aminoacizi pentru a sintetiza diferite proteine esențiale.

Unii aminoacizi ajută la construirea mușchilor și a pielii, alții ne ajută să avem energie și o stare de bine, iar unii sunt implicați în procesele de apărare ale organismul împotriva bolilor.

Ca structură chimică, un aminoacid constă într-un grup amino, un grup carboxil, un atom de hidrogen și o catenă laterală specifică.

Catenele laterale diferite ale aminoacizilor conferă moleculelor lor caracteristici unice și funcții biologice variate.

De ce avem nevoie de aminoacizi?

Organismul are nevoie de aminoacizi întrucât acești compuși reprezintă cărămizile structurilor proteice.

Fără ele ar fi imposibilă crearea mușchilor, a pielii sau producerea hormonilor.

Specific, aminoacizii sunt esențiali pentru funcțiile vitale ale organismelor. Ei contribuie la:

Structura proteinelor

Aminoacizii, ca molecule de bază ale proteinelor, sunt legați unul de altul pentru a forma lanțuri lungi și complexe.

Din această legătură peptidică rezultă o structură tridimensională specifică, care determină funcția și rolul proteinelor în organism.

O proteină poate acționa ca o enzimă pentru a cataliza o anumită reacție chimică sau poate avea rolul de a transporta oxigen în sânge.

Astfel, legarea aminoacizilor în lanțuri și formarea structurilor specifice este esențială pentru diversitatea funcțiilor biologice pe care le îndeplinesc proteinele în organism.

Sinteza de enzime

Enzimele reprezintă o categorie specială de proteine ce acționează ca niște „catalizatori biologici”, accelerând și facilitând reacțiile chimice fără a fi consumate sau modificate în timpul procesului.

Un exemplu comun de enzimă este amilaza, care descompune amidonul în glucoză în timpul procesului de digestie.

Alte enzime sunt implicate în aproape toate aspectele metabolice ale organismului, cum ar fi sinteza proteinelor, producerea de energie, repararea ADN-ului etc.

Prin accelerarea reacțiilor chimice, enzimele sunt esențiale pentru menținerea vieții și funcționarea normală a organismului.

Sinteza hormonală

Aminoacizii sunt implicați în producerea hormonilor, substanțe chimice semnalizatoare care reglează și coordonează diverse procese fiziologice și funcții ale organismului.

Hormonii sunt mesageri chimici care circulă în sânge și controlează activitatea anumitor celule.

Un astfel de hormon este hormonul tiroidian, important pentru reglarea metabolismului și a dezvoltării normale. Acesta conține în structura sa aminoacidul tirosină și este sintetizat în glanda tiroidă cu ajutorul aminoacizilor.

Transportul de substanțe

Aminoacizii participă activ la transportul moleculelor în interiorul celulelor și între diferite țesuturi ale organismului, contribuind la funcționarea normală și la homeostazia acestuia.

Aceștia îndeplinesc rolul de transport prin intermediul proteinelor specializate situate pe membranele celulare și prin intermediul circulației sanguine, care transportă aminoacizii și alte molecule în întregul organism.

Imunitatea

Sistemul imunitar este o rețea complexă de celule și molecule care lucrează împreună pentru a recunoaște și a distruge bacteriile și virusurile.

Aminoacizii sunt implicați în mai multe aspecte ale acestei funcții imunitare de la sinteza proteinelor imunitare, producția de citokine și celule imune la reglarea răspunsului inflamator.

Deficiențele de aminoacizi pot afecta negativ capacitatea organismului de a răspunde la infecții și de a menține un echilibru imun adecvat.

Banner 3 nterior Articol 880x500 10

Sinteza neurotransmițătorilor

Aminoacizii sunt implicați în sinteza neurotransmițătorilor, substanțe chimice vitale care facilitează comunicarea între celulele nervoase.

De exemplu, aminoacidul tirozină este necesar pentru sinteza neurotransmițătorilor dopamină și noradrenalină, iar triptofanul este utilizat pentru producerea serotonină.

Acești neurotransmițători sunt implicați în reglarea stării de spirit, a somnului, a atenției și a altor funcții cognitive.

De câte tipuri sunt aminoacizii?

Există peste 500 de aminoacizi cunoscuți, dar doar aproximativ 20 dintre aceștia sunt folosiți pentru a construi proteine în organismele vii.

Acești aminoacizi se clasifică în diverse moduri:

După structură

Aminoacizi proteinogeni (canonici) – sunt cei care intră în compoziția lanțurilor polipeptidice. Există 20 de aminoacizi proteinogeni, clasificați în două categorii:

  • Aminoacizi esențiali – nu pot fi sintetizați în mod endogen de către organism și trebuie obținuți prin alimentație (leucina, valina, izoleucina)
  • Aminoacizi neesențiali – pot fi sintetizați de organism și nu este necesar să fie obținuți direct din dietă (alanina, glicina, serina)

După proprietăți chimice

  • Aminoacizi acizi – au o grupare laterală cu caracter acido-bazic (acidul aspartic și acidul glutamic)
  • Aminoacizi bazici – au grupări laterale cu caracter bazic (lizina și arginina)

După polaritate

  • Aminoacizi polari – au grupări laterale polare (serina și treonina)
  • Aminoacizi nepolari – au grupări laterale nepolare (leucina și valina)

După metabolism

  • Aminoacizi glucogeni – pot fi convertiți în intermediari metabolici implicați în producerea de glucoză în organism (alanina și glicina)
  • Aminoacizi cetogenici – pot fi transformați în intermediari metabolici care participă la producerea de corpi cetonici (leucina și izoleucina)

Care sunt beneficiile aminoacizilor esențiali?

Aminoacizii esențiali sunt acei aminoacizi pe care organismul nu îi poate sintetiza în mod endogen și, prin urmare, trebuie să fie obținuți prin dietă sau suplimente alimentare.

Aceștia reprezintă elementele fundamentale necesare pentru sinteza proteinelor în organism, necesare pentru funcționarea celulelor, țesuturilor și organelor.

Aminoacizii esențiali contribuie în procesele de creștere și dezvoltare, susțin funcționarea sistemului nervos prin intermediul neurotransmițătorilor, furnizează energie în perioadele de necesitate și reglează metabolismul.

De asemenea, intervin în buna funcționare a sistemului imunitar prin producerea anticorpilor și susținerea luptei împotriva infecțiilor.

Există nouă aminoacizi esențiali: izoleucina, leucina, valina, treonina, histidina, lizina, metionina, triptofan și fenilalanina.

Metionina, de exemplu, servește ca bloc de construcție pentru sinteza proteinelor și conține un atom de sulf important pentru formarea țesutului conjunctiv și a unor molecule antioxidante.

De asemenea, are un rol important în menținerea masei musculare și în prevenirea degenerării musculare, în sinteza unor compuși precum taurina (necesară sistemului nervos central) și creatina, dar și în procesele de detoxifiere a organismului și regenerare a țesutului hepatic.

Triptofanul este un element cheie în multiple aspecte ale sănătății, de la reglarea emoțiilor și a somnului, la susținerea sistemului imunitar și dezvoltarea armonioasă a organismului.

Acesta este fundamental în sinteza serotoninei, neurotransmițătorul cu impact semnificativ asupra stării de spirit și a apetitului.

Adiacent, este precursorul melatoninei, hormonul care reglează ciclul de somn și veghe, un aport adecvat îmbunătățind calitatea odihnei nocturne.

Triptofanul poate fi convertit în niacină (vitamina B3), importantă pentru metabolismul energetic, sănătatea pielii, sistemul nervos, digestiv și imunitar.

Implicat în stabilizarea nivelurilor de glucoză, participă, de asemenea, la sinteza insulinei și reglarea glicemiei și ca atare, ajută la prevenirea problemelor asociate cu diabetul.

În perioadele de creștere rapidă, cum ar fi copilăria și adolescența, triptofanul este esențial pentru sinteza proteinelor implicate în dezvoltarea țesuturilor, inclusiv a mușchilor și a sistemului osos.

Fenilalanina este transformată în organism în tirozină, cu rol în sinteza neurotransmițătorilor precum dopamina, norepinefrina și epinefrina.

Astfel, susține funcționarea normală a sistemului nervos central, având efecte pozitive asupra stării de spirit, concentrării și abilităților cognitive.

Fenilalanina contribuie și la sinteza melaninei, pigmentul responsabil pentru culoarea pielii, părului și ochilor, având, totodată, un rol în protejarea pielii împotriva efectelor dăunătoare ale radiațiilor ultraviolete.

Este necesară, de asemenea, în producția de hormoni, inclusiv a hormonilor tiroidieni, ce reglează metabolismul și funcțiile organice.

În perioadele de creștere rapidă, cum ar fi copilăria și adolescența, fenilalanina contribuie la sinteza proteinelor implicate în dezvoltarea țesuturilor, inclusiv a mușchilor și a sistemului osos.

De ce sunt foarte importanți aminoacizii pentru copii?

Acești compuși chimici vizează procese cheie în dezvoltarea generală a copiilor, fie că e vorba despre creșterea fizică, dezvoltarea cognitivă, funcționarea sistemului nervos sau întărirea sistemului imunitar.

În această etapă a vieții, asigurarea unui aport adecvat de aminoacizi prin alimentație sau suplimente creează un fundament solid pentru o viață activă și echilibrată.

Banner 1 Interior Articol 880x500 8

Creștere și dezvoltare

Ca blocuri de construcție ale proteinelor, aminoacizii contribuie la formarea țesuturilor, a organelor și a sistemului osos, fiind esențiali pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Dezvoltarea creierului

Anumiți aminoacizi, precum triptofanul, sunt precursoare ale unor neurotransmițători importanți, precum serotonina și melatonina.

Așadar, își aduc aportul la dezvoltarea cognitivă optimă a copiilor, la funcționarea sănătoasă a sistemului nervos sau la încetinirea degradării proceselor cognitive și a îmbătrânirii creierului.

Energie și metabolism

Aminoacizii pot fi utilizați pentru producerea de energie, susținând astfel nivelurile adecvate de energie și metabolismul în perioadele de creștere rapidă și activitate fizică intensă.

Sistemul imunitar

Un sistem imunitar puternic este esențial pentru protejarea copiilor împotriva infecțiilor și bolilor, iar aminoacizii esențiali contribuie la producerea proteinelor implicate în funcționarea acestuia.

Sinteza enzimelor și a hormonilor

Aminoacizii sunt necesari pentru sinteza enzimelor care facilitează reacțiile chimice în organism, și a hormonilor, care reglează diverse funcții fiziologice.

Sănătatea pielii, părului și unghiilor

Aminoacizii sunt implicați în sinteza colagenului și a altor proteine structurale, având un impact direct asupra sănătății pielii, părului și unghiilor.

Recuperare și reparare

Aminoacizii contribuie la procesele de recuperare și reparare a țesuturilor, inclusiv a mușchilor, după efortul fizic sau după expunerea la factori de stres.

Care este principalul rol pe care îl îndeplinesc aminoacizii în organism?

Unul dintre cele mai importante roluri ale aminoacizilor este să servească ca blocuri de construcție pentru proteine.

Aminoacizii sunt legați împreună printr-o legătură peptidică pentru a forma lanțuri de proteine.

La rândul lor, proteinele sunt blocuri de construcție pentru țesuturi, organe și sistemul musculo-scheletal.

Proteinele contribuie la creșterea și dezvoltarea organismului și la repararea țesuturilor deteriorate, facilitează procesele metabolice, permițând desfășurarea rapidă a reacțiilor chimice necesare pentru supraviețuirea celulară, participă la transportul moleculelor în sânge, cum ar fi hemoglobina, care transportă oxigenul către țesuturi, reglează, prin intermediul hormonilor, o gamă largă de procese fiziologice, cum ar fi metabolismul, creșterea și funcțiile reproductive, iar prin intermediul anticorpilor ajută la combaterea infecțiilor și la protejarea organismului împotriva agenților patogeni.

Cei 20 de aminoacizi care intră în componența proteinelor se diferențiază fie ca aminoacizi esențiali (leucina, izoleucina, valina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul și lizina), fie ca aminoacizi neesențiali (alanina, arginina, glutamina, prolina și glicina).

Triptofanul este unul dintre cei 20 de aminoacizi proteici, precursorul direct al serotoninei și melatoninei, fiind implicat în reglarea stării de spirit, a ciclului somn-veghe, a apetitului și a controlului impulsurilor.

Triptofanul poate fi convertit în niacină în organism, o vitamină B esențială pentru metabolismul energetic și funcționarea sistemului nervos.

Este, de asemenea, implicat în producția de citokine, mesagerii chimici implicați în răspunsul imun și poate influența nivelurile altor hormoni cu impact asupra multiplelor funcții fiziologice în organism.

Arginina poate fi produsă de organism în anumite condiții, dar există situații când este necesar un aport suplimentar din alimente sau suplimente nutriționale.

Acesta participă la sinteza oxidului nitric, cunoscut pentru impactul său asupra vaselor de sânge, relaxându-le și îmbunătățind fluxul sanguin.

Beneficiile se extind asupra sănătății cardiovasculare, contribuind la menținerea tensiunii arteriale normale și prevenirea formării cheagurilor de sânge.

De asemenea, arginina susține sistemul imunitar, fiind implicată în producția de celule imune, precum limfocitele T, stimulează eliberarea hormonilor esențiali pentru creșterea, dezvoltarea și regenerarea țesuturilor, susține metabolismul glucozei și secreția insulinei, având un rol important în menținerea echilibrului glicemic, contribuie la eliminarea deșeurilor și la menținerea echilibrului acido-bazic, ajută la eliminarea amoniacului, un produs toxic rezultat din descompunerea proteinelor, este un precursor al neurotransmițătorului oxid nitric, având un rol în transmiterea semnalelor în sistemul nervos.

Metionina servește ca precursor pentru sinteza unei enzime necesare mai multor procese biochimice, inclusiv cele care privesc structurile ADN-ului, ARN-ului și a altor compuși biologici.

Apoi, aceasta este implicată în sinteza creatinei, importantă pentru producerea de energie în celulele musculare, dar și a cisteinei, care ajută la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Metionina are un rol important în detoxifierea organismului și eliminarea substanțelor toxice din organism.

Care este doza zilnică recomandată de aminoacizi?

Aminoacizii pot fi obținuți fie prin alimentație cu conținut proteic, fie prin suplimente alimentare.

În ceea ce privește alimentația, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 10-15% din aportul caloric zilnic ar trebui să provină din proteine, iar aceasta poate varia în funcție de vârstă, sex, nivel de activitate fizică și starea de sănătate a individului.

Aminoacizii esențiali, pe care organismul nu îi poate produce singur și trebuie să-i obțină din alimente, fac parte din totalul aminoacizilor.

Sursele alimentare variate de proteine (carne, ouă, produse lactate, leguminoase și cereale integrale) pot furniza aminoacizii necesari pentru a satisface cerințele individuale.

Suplimentele de aminoacizi sunt utile mai ales celor cu nevoi nutriționale specifice, persoanelor care urmează diete vegetariene sau vegane, copiilor, sportivilor de performanță și persoanelor care vor să își amplifice performanțele mentale, iar utilizarea acestora ar trebui să fie ghidată de o evaluare medicală și nutrițională prealabilă.

Atunci când se iau suplimente, este important să se țină cont de tipul de aminoacizi consumat și de scopul administrării.

Unele suplimente conțin aminoacizi esențiali, alții pot oferi o gamă variată de aminoacizi, inclusiv cei cu catenă ramificată (BCAA) sau glutamină.

De asemenea, este important să se respecte instrucțiunile de administrare ale suplimentelor, deoarece dozele pot varia în funcție de produs și de formă (capsule, pulbere, lichid).

Care sunt posibilele reacții în cazul administrării unei cantități prea mari de aminoacizi?

Administrarea unei cantități prea mari de amioacizi poate duce la posibile reacții adverse, care variază de la probleme digestive la impactul asupra funcționării organelor vitale. Aceste efecte depind de cantitatea, tipul și durata administrării aminoacizilor.

  • Probleme digestive – balonare, flatulență sau disconfort abdominal
  • Dezechilibre nutriționale – un aport prea mare poate afecta absorbția altor nutrienți esențiali, întrucât aminoacizii concurează pentru absorția în organism
  • Stres renal – metabolizarea aminoacizilor are loc în principal în rinichi, iar o cantitate prea mare pune o presiune suplimentară asupra acestora
  • Probleme metabolice – mai ales în cazul unor afecțiuni genetice rare, cum ar fi fenilcetonuria
  • Toxicitate – în special a acelor aminoacizi cu catenă ramificată (BCAA), care se acumulează în sânge

Banner 4 Interior Articol 880x500 6

Care sunt cele mai bogate alimente în aminoacizi?

Alimentele bogate în aminoacizi furnizează atât aminoacizi esențiali, pe care organismul nu îi poate produce singur, cât și aminoacizi neesențiali.

Un aspect important de luat în calcul este acela că sursele de proteine animale furnizează proteine complete, în timp ce sursele de proteine vegetale pot necesita combinare strategică pentru a asigura aportul adecvat de aminoacizi esențiali.

  • Carne – sursă bogată de proteine complete, furnizând toți aminoacizii esențiali (carne de pui, curcan, vită, miel)
  • Pește – în special cele grase cum ar fi somonul, tonul și macroul, oferă proteine de înaltă calitate și acizi grași omega-3, împreună cu aminoacizi esențiali
  • Ouă – conțin toți aminoacizii esențiali și sunt o sursă excelentă de aminoacizi cu catenă ramificată (BCAA)
  • Lactate – laptele, iaurtul sau brânza sunt bogate în proteine, inclusiv în aminoacizi esențiali
  • Leguminoase – surse excelente de proteine vegetale cu conținut de aminoacizi esențiali, dar nu furnizează cantitatea sau varietatea necesară (fasolea, lintea, mazărea, năutul)
  • Quinoa – sursă completă de proteine, oferind toți aminoacizii esențiali
  • Nuci și semințe – conțin proteine și aminoacizi, furnizând nutrienți esențiali (migdalele, nucile de caju, semințele de dovleac și chia)
  • Soia – surse bogate de proteine vegetale ce conțin toți aminoacizii esențiali (tofu și tempeh)

Care sunt posibilele riscuri și contraindicații în administrarea aminoacizilor?

Interacțiuni medicamentoase

Suplimentele de aminoacizi pot afecta absorbția și eficacitatea unor medicamente, așa că este important să se discute cu un profesionist în sănătate înainte de administrare concomitentă.

Alergii alimentare

Suplimentele de aminoacizi pot conține alergeni alimentari (soia sau lactoză), crescând riscul de reacții alergice la persoanele sensibile.

Probleme gastrointestinale

Aminoacizii pot provoca unele probleme gastrointestinale, cum ar fi indigestie, balonare sau diaree, mai ales atunci când sunt administrate în doze mari.

Interacțiuni cu afecțiuni medicale

Aminoacizii pot influența nivelurile de zahăr din sânge, tensiunea arterială și alți factori fiziologici.

Persoanele cu afecțiuni precum diabetul sau hipertensiunea ar trebui să monitorizeze atent aceste aspecte și să consulte un profesionist în sănătate.

Probleme renale

Este necesară precauție în administrare în cazul unor probleme renale preexistente.

Persoanele cu insuficiență renală pot avea dificultăți în eliminarea deșeurilor metabolice.

Tulburări metabolice rare

Fenilcetonuria (PKU), o tulburare genetică rară, impune restricții specifice asupra unor aminoacizi precum fenilalanina.

Administrarea necontrolată poate agrava boala.

La ce trebuie să fim atenți atunci când alegem suplimentele cu aminoacizi?

Alegerea suplimentelor cu aminoacizi presupune atenție la o serie de elemente pentru a asigura siguranța și eficiența acestora.

Calitatea produsului

Optați pentru suplimente de aminoacizi de înaltă calitate, provenite de la producători de încredere.

Urmăriți dacă au certificate de calitate și dacă produsul respectă standardele.

Compoziția și concentrația

Analizați compoziția exactă a suplimentului și asigurați-vă că acesta conține aminoacizii specifici de care aveți nevoie sau că sunt relevanți pentru obiectivele proprii.

Nu toate suplimentele au aceeași compoziție.

Forma de administrare

Alegeți forma de administrare potrivită (pulbere, capsule, lichid).

Pulberea poate fi adăugată în băuturi, în timp ce capsulele sunt mai comode pentru administrare.

Alergeni și ingrediente adăugate

Verificați lista de ingrediente pentru a evita alergenii alimentari sau substanțele la care sunteți sensibili.

Unele suplimente pot conține aditivi sau arome artificiale care pot provoca reacții adverse.

Scopul și obiectivele individuale

Alegeți suplimentele în funcție de scopurile proprii, fie că este vorba de construirea masei musculare, recuperarea după antrenament sau susținerea generală a sănătății.

Cum se administrează aceste suplimente într-un mod sigur pentru sănătatea noastră?

Administrarea suplimentelor cu aminoacizi într-un mod sigur pentru sănătatea noastră implică urmarea unor practici responsabile și informate.

Consultarea unui specialist

Înainte de a începe orice regim de suplimentare discutați cu un medic sau un nutriționist pentru sfaturi personalizate, ce țin cont de istoricul medical și nevoile individuale.

Respectați dozele recomandate

Nu depășiți dozele recomandate de aminoacizi.

Supradozajul poate avea efecte adverse și poate cauza probleme de sănătate.

Ajustați doza în funcție de nevoi

Doza necesară poate varia în funcție de obiectivele individuale, nivelul de activitate fizică și alți factori.

Administrați în contextul unei diete echilibrate

Suplimentele cu aminoacizi nu ar trebui să înlocuiască o dietă sănătoasă și echilibrată.

Folosiți-le ca adjuvant și asigurați-vă că primiți o gamă variată de nutrienți prin alimentație.

Evitați consumul excesiv de proteine

Dacă luați suplimente de aminoacizi pentru a vă satisface necesitățile de proteine, asigurați-vă că nu consumați prea multe proteine în total.

Acest lucru poate avea impact asupra rinichilor.

Beți suficientă apă

Consumul de apă este crucial atunci când luați suplimente cu aminoacizi, deoarece ajută la eliminarea reziduurilor și la menținerea hidratării.

Banner 2 Interior Articol 880x500 9

Monitorizați efectele secundare

Fiți atenți la orice efecte secundare sau schimbări în starea de sănătate.

Dacă observați reacții adverse, întrerupeți administrarea și consultați medicul.

Interacțiuni cu alte suplimente sau medicamente

Dacă luați alte suplimente sau medicamente, consultați medicul pentru a evita interacțiunile nedorite.

Ce fel de produse îți recomandăm noi?

Întrucât organismul uman nu poate produce aminoacizi esențiali în mod natural, aportul lor devine esențial de acoperit fie prin alimentație, fie prin suplimentare.

Iată câteva produse Alevia care conțin aceste componente moleculare esențiale și pot deveni susținători valoroși în atingerea obiectivelor personale de sănătate, performanță și recuperare:

5-HTP plus este un produs care are la bază 5-HTP (l-5-Hidroxitriptofan) aminoacidul precursor al serotoninei, fiind extrem de benefic pentru liniștirea sistemului nervos, inducerea confortului psihic și hrănirea fibrei nervoase. 5-HTP este, de altfel, cel mai puternic antidepresiv natural.

Formula Alevia folosește 5-HTP natural, extras din planta Griffonia, ce are proprietăți de calmare, relaxare și stimularea poftei de viață.

De asemenea, stimulează memoria și reglează apetitul alimentar. Valeriana și Passiflora sunt eficiente ca anxiolitic, sedativ ușor și calmant.

Vitamina B6 și magneziul hranesc și întăresc nervii, calmând terminaţiile nervoase stresate , hiperactive .

NeuroClar este o formulă complexă ce conține aminoacizi, extracte standardizate și micronutrienți esențiali cu efect sinergic de prevenire a apariției și de încetinire a evoluției degenerării neuronale și cognitive la persoanele de peste 45 ani.

Prin conținutul de aminoacizi (Acetil L-Carnitină, Colină, Serină) susține gândirea logică, claritatea mentală și funcția neurologică normală.

Susține funcția neuronală optimă și comunicarea în cadrul creierului (Luteină și Zeaxantină).

Utilizat pe termen îndelungat (min. 6 luni) poate încetini evoluția proceselor neurodegenerative și de îmbătrânire, relaționate cu vârsta.

Detenso Stresalin Plus este un produs cu ingrediente 100% naturale în doze optime, special conceput ca ajutor în stări de stres, depresie ușoară si moderată, anxietate, tulburări nervoase, hiperactivitate.

Griffonia determină secreţia serotoninei care induce stări de optimism, mulţumire, bucurie, grație conţinutului substanţei naturale 5-hidroxitriptofan (5-HTP). 5-HTP este la fel de eficient precum antidepresivele sintetice și poate îmbunătăți starea de spirit, ajutând la inducerea stării de calm și relaxare.

Sunătoarea susține capacitatea de rezistență la stres datorită reducerii nivelului de cortizol.

Roinița ajută la inducerea relaxării, stării de bine și a confortului psihic.

Passiflora redă starea de bine a psihicului și senzația de echilibru. Este eficientă în reducerea stărilor de anxietate.

Detoxi Complet este un produs complex cu peste 10 ingrediente, printre care și L-metionină, aminoacidul ce servește ca bloc de construcție pentru sinteza proteinelor și conține un atom de sulf important pentru formarea țesutului conjunctiv și a unor molecule antioxidante.

Ingredientele naturale, sinergice, sprijină procesul natural de detoxifiere și ajută la pierderea în greutate, în mod sănătos.

Susține organismul în restaurarea unui nivel energetic ridicat.

Heparepar este un hepatoprotector puternic și complex cu triplă acțiune care protejează ficatul, regenerează celulele hepatice și ajută la detoxifierea acestuia.

Conține 19 ingrediente active: extracte standardizate din plante, ciuperci, alge, L-Metionină și Colină, dozate optim pentru eficiență terapeutică maximă.

L-Arginina este un produs Alevia ce conține L-arginină, aminoacidul semiesenţial pentru adulţi, dar esenţial pentru sugari, copii şi adolescenţi aflaţi în perioada de creştere.

L-arginina ajută organismul să producă oxid nitric, un stimulent puternic care ajută la creșterea fluxului sanguin și produce niveluri ridicate de energie.

Oxidul nitric are rol neurotransmițător, determină relaxarea vaselor sanguine și îmbunătățirea circulației.

L-Arginina stimulează producerea hormonului de creștere, ceea ce duce la încetinirea procesului de îmbătrânire, susține regenerarea celulară și redă suplețea și elasticitatea pielii.

Păr și unghii este o combinație de substanțe active cu rol în protejarea părului și a unghiilor, având la bază complexul B, esențial pentru sănătatea acestora.

Germenii de grâu conțin proteine, vitamine, minerale și oligoelemente.

Aminoacizii (cistină și metionină) sunt constituenți esențiali ai keratinei, component de bază a structurii părului și a unghiilor.

Cuprul și fierul au rol important în prevenirea căderii părului.

Beauty HyaluCollagen Solubil oferă un complex premium de colagen și acid hialuronic, pentru hidratarea pielii, umplerea ridurilor vizibile, pentru păr și unghii sănătoase, completat cu vitaminele C, E și Zinc, cu rol anti-aging și antioxidant.

Conține peptide de colagen, acid hialuronic, vitaminele C și E, zinc și L-metionină, aminoacid esențial care ajută la detoxifierea hepatică și la curățarea impurităților tenului.

 

Resurse:

https://my.clevelandclinic.org/health/articles/22243-amino-acids 

https://www.sciencedirect.com/topics/biochemistry-genetics-and-molecular-biology/amino-acids 

https://www.healthline.com/nutrition/essential-amino-acids 

https://www.medicinenet.com/benefits_and_risks_of_taking_amino_acid_supplement/article.htm

Cauta alte produse

ALTE ARTICOLE