Când ne simţim bine, arătăm bine. Și vice-versa. Iar această stare de bine este legată de obiceiul unui stil de viaţă sănătos, despre care am vorbit pe larg în acest articol.
În sezonul cald, parcă mai mult ca oricând, ne dorim să avem energia să ne bucurăm de zilele lungi şi însorite, să facem mai multă mişcare, să ne plimbăm în natură, să mergem în vacanţe. Cum facem să ne simţim bine şi să arătăm bine la 100%, mai ales vara?

Cele 4 elemente esenţiale pentru a fi în formă

Să fim bine pare uşor şi dificil în egală măsură. Uşor, pentru că acţiunile pe care ar trebui să le facem în direcţia asta sunt simple, nu necesită o strategie complexă, dar dificil, pentru că ele presupun, în multe cazuri, schimbarea stilului de viaţă şi adoptarea unor noi obiceiuri. Iar asta cere timp, răbdare şi perseverență. Studiile spun că este nevoie de 30-60 de zile pentru a implementa un obicei nou.

Care sunt însă principalele 4 obiceiuri care ne ajută să fim în formă fizic şi mental?

O alimentaţie echilibrată
Cercetările au arătat că anumite alimente chiar au capacitatea de a stimula starea de spirit. În plus, secretul unei diete sănătoase stă atât în diversitatea alimentară, care permite asimilarea nutrienţilor necesari, dar şi într-un echilibru caloric. E important deci şi ce mâncăm, dar şi cât mâncăm. Idealul este să nu consumăm mai multe calorii decât are nevoie organismul, aşadar trebuie să existe o corelație între aportul energetic şi cantitatea de efort depus. Recomandarea este ca bărbații să consume 2500 calorii, iar femeile 2000 calorii/ zi.
În ce constă o dietă sănătoasă:

  • 1 porţie de alimente bogate în fibre şi carbohidraţi (cartofi, pâine, orez, paste și cereale) la fiecare masă
  • 5 porţii de fructe şi legume variate pe zi
  • 2 porţii de peşte pe săptămână, din care 1 de peşte gras (somon, păstrăv, hering, sardine, macrou)
  • maxim 30g grăsimi saturate/ zi pentru bărbaţi şi 20g grăsimi saturate/ zi pentru femei (carne grasă, cârnaţi, unt, brânză tare, cremă, prăjituri, biscuiţi, untură, plăcinte)
  • 5-22g de zaharuri la 100g de mâncare (atenţie la: băuturi carbogazoase cu zahăr, cereale zaharate pentru micul dejun, prăjituri, biscuiți, produse de patiserie și budinci, dulciuri și ciocolată, băuturi alcoolice)
  • maxim 1.5g sare per 100g mâncare
  • mic dejun bogat în fibre și sărac în grăsimi, zahăr (cereale, fructe, musli)
  • 1-3 gustări sănătoase/ zi în funcţie de cât de activ este stilul de viaţă (alune, migdale, caju, seminţe, fructe uscate)

Detoxifiere
Rolul detoxifierii este de a ajuta organismul să elimine substanțele toxice pe care le asimilează şi a stimula metabolismul. Într-un articol precedent am vorbit pe larg despre beneficiile detoxifierii.
Împreună cu o dietă corespunzătoare şi cu sportul, detoxifierea susţine şi procesul de slăbire. De altfel, produse naturale precum Chlorella sau Silfide ne pot ajuta să fim în formă maximă, deopotrivă fizic şi energetic.
În principiu, curele de detoxifiere se fac de maxim 2-4 ori pe an, iar în anumite situaţii (sarcină, alăptare, boli) nu sunt deloc recomandate.

Mişcare
Exercițiul fizic înseamnă orice mișcare care face ca mușchii să funcționeze și corpul să ardă calorii. Activitatea fizică s-a dovedit a avea multe beneficii pentru sănătate, fizic și mental. Pentru a rămâne sănătoși, adulții ar trebui să fie activi în fiecare zi și să cumuleze cel puțin 150 de minute de mișcare pe parcursul unei săptămâni. Orice tip de activitate este bun, de la înot, dans şi alergare la jogging, mers cu bicicleta sau pur şi simplu mers pe jos.

Odihnă
Un stil de viaţă sănătos nu implică doar o dietă echilibrată și activitatea fizică regulată, ci şi odihnă, iar asta presupune dezvoltarea unor rutine şi modele care să ofere un somn de calitate.
Potrivit Institutului Naţional pentru Somn din SUA, somnul adecvat pentru adulți este între 7 și 9 ore pe noapte, iar sportivii pot beneficia de până la 10 ore de somn.
Somnul nu este timp pierdut, ci mai degrabă un factor esenţial pentru a funcționa cum trebuie. Printre beneficiile sale: o mai bună productivitate şi concentrare, o diminuare a riscului de creştere în greutate, reglare calorică, îmbunătățirea performanțelor fizice şi psihice, diminuarea riscului îmbolnăvirilor de tot felul, prevenirea depresiei, scăderea inflamațiilor, întărirea sistemului imunitar.

Suplimente naturale pentru a ne simţi bine la 100%

Consumul unor alimente sănătoase şi cât mai variate este cel mai bun mod de a obține nutrienții de care avem nevoie. Cu toate acestea, organismul nostru nu primește mereu suficiente vitamine şi minerale prin dieta obişnuită.
Cercetările au relevat faptul că se întâmplă destul de des ca din farfuriile noastre să lipsească mai multe substanţe nutritive esenţiale, inclusiv calciu, potasiu, magneziu și vitaminele A, C și D.
Suplimentele alimentare pot furniza substanțe nutritive care ar putea lipsi din dieta zilnică pentru a ne ajuta să fim bine şi să arătăm bine deopotrivă. Iată câteva dintre ele:

Vitalitate la 100%
Spirulina. Fie că e sub formă de pudră sau comprimate, spirulina este recomandată în situaţiile de epuizare fizică şi psihică, anemie, astenie sau în perioadele de convalescență. Este cel mai concentrat aliment vegetal, cu un conţinut semnificativ de proteine, vitamine, minerale şi acizi graşi esenţiali.
Chlorella. Bogată în clorofilă, acizi graşi esenţiali, proteine, glucide, lipide, o mulţime de micronutrienţi, minerale, vitamine, carotenoizi şi toţi aminoacizii esenţiali, chlorella este suplimentul care ne ajută să avem un tonus optim.
Ginseng. Suplimentele cu ginseng reduc stresul, diminuează efectele oboselii psihice, fizice şi epuizării în general. Sunt recomandate mai ales în situaţiile care ne suprasolicită din toate punctele de vedere. Ginsenozidele din compoziţie ne cresc nivelul de vitalitate, pofta de viaţă, susţin procesele de învăţare şi memorare ale creierului şi efortul fizic.

Energie la 100%
Organismul nostru este setat să înceapă să transpire la temperaturi de peste 37 grade Celsius. Asta pentru a preveni supraîncălzirea. Temperaturile atmosferice fac ca vara să transpirăm cel mai mult, iar odată cu aceasta să pierdem şi o cantitate substanțială de substanțe nutritive. Printre acestea se află: sodiu, magneziu, calciu, potasiu, zinc, vitamina C, vitaminele din grupul B.
Din această cauză, este important să ne asigurăm că înlocuim pierderile de nutrienţi, suplimentându-ne dieta în mod adecvat cu:

  • Complex de vitamine şi minerale
  • Suplimente de calciu
  • Suplimente de magneziu
  • Suplemente de zinc
  • Suplimente de vitamina C

Produse naturale pentru a arăta bine la 100%

Dincolo de a ne simţi bine şi a avea energie deopotrivă pentru călătorit şi pentru muncă, sezonul cald este şi momentul în care nu ar trebui să neglijăm îngrijirea pielii.
Gălbenelele, aloe vera, castanul sălbatic, uleiul de migdale, untul de shea sunt câteva dintre ingredientele naturale care ne pot ajuta să arătăm bine.

Produse naturale pentru picioare
Cu o formulă pe bază de extract de galbenele, nalbă şi pătlagină, balsamul de călcâie regenerează călcâiele uscate şi crăpate, catifelând pielea. Are acțiune cicatrizantă, antiinflamatorie, antiseptică, antimicrobiană.
Pentru toate momentele acelea când încălțările provoacă bătături gelul pe bază de uree acţionează eficient asupra calozităților, îndepărtându-le. Are efect de emoliere asupra bătăturilor și a pielii îngroșate, în special cea de la nivelul tălpilor sau a degetelor de la picioare.
Fie că stăm mult în picioare, lucrăm la birou sau mergem mult pe jos, mai ales că vremea bună e ca o invitaţie în sensul acesta, crema pentru picioare obosite poate fi de mare ajutor. Extractul din seminţe de castan sălbatic reduce durerea musculară şi articulară, calmând picioarele grele și inflamate şi conferind o senzație de prospețime. De asemenea, hidratează și netezește pielea.

Produse naturale pentru fermitate şi hidratare
Extractele de castan, ceai verde, cafea, uleiul de migdale şi salvie din compoziţia gelului anticelulitic stimulează microcirculația și intensifică arderea grăsimilor pentru a combate celulita şi a diminua aspectul de  “coajă de portocală”. În plus, acţionează tonic şi revigorant, hitratează intens pielea şi îi oferă strălucire.
Pe bază de unt de shea, multivitamine lipozomale şi uleiuri naturale, crema antivergeturi mărește elasticitatea și fermitatea pielii, atenuând astfel vergeturile. Hidratează şi aduce o senzație de prospețime și confort.
Pentru că vara pielea tinde să producă sebum în exces, e bine să avem la îndemână crema antiacneică pe bază de uree şi nio–sebactive. Acesta diminuează secreţia de sebum şi aspectul lucios al pielii, are proprietăți astringente, antiseptice și răcoritoare.
Crema de mâini cu gălbenele şi aloe vera catifelează şi hrăneşte pielea, graţie vitaminelor sub formă lipozomală. Are acțiune cicatrizantă și este ideală pentru pielea uscată, deshidratată, sensibilă şi chiar în cazul unor arsuri uşoare.

Produse naturale pentru protecţie
Gel înțepături insecte conţine un mix de 6 uleiuri naturale, printre care cel de mentă şi de lemongrass, ce calmează și reface pielea afectată de înțepăturile insectelor (țânțari, furnici, albine, păianjeni, acarieni), oferind o senzaţie plăcută, răcoritoare. Acesta acționează ca antiseptic, antiinflamator, antimicrobian, antiinfecțios şi insectifug.

Să avem o vară la 100%!

Cauta alte produse

ALTE ARTICOLE