De multe ori nu ne dăm seama de rapiditatea cu care trece timpul, de multe ori simțim că unele momente ne sunt luate, altele se duc, altele se pierd pur și simplu. Important este să realizăm faptul că orice secundă care trece este una în care putem schimba cursul vieții noastre.Suntem atât de focusați spre viitor, încât uităm prezentul, nu mai acordăm importanță celor din jur, ci lucrăm neîncetat la împlinirea țelului propus, fără să ne dăm seama că momentele cu adevărat importante sunt pierdute pentru totdeauna. Este bine să apreciem fiecare moment, fiecare gest. Să încercăm, deci, să ne facem viața mai plăcută, dând la o parte orice grijă. Niciun bun nu ne este de folos dacă nu suntem pregătiți să-l pierdem. Pierderea unui lucru ne poate ajuta să devenim mai puternici, să prindem curaj să îndrăznim, să cerem mai mult. De fapt, spiritul nostru este prin natură activ și înclinat spre mișcare. Orice ocazie de a se pune în mișcare și de a se elibera de griji este binevenită. Din acest motiv, unii dintre noi pornim în călătorii la întâmplare sau rătăcim pe țărmuri îndepărtate, nemulțumiți de starea prezentă. Dar la ce ne folosește, dacă nu scăpăm de starea pe care o avem în interiorul nostru? Nu este imposibil acest lucru, putem găsi un ajutor în activități normale, cum ar fi să ne ocupăm de lucrurile practice, să facem mișcare, să observăm lucrurile simple din jurul nostru, să ajutăm pe aproapele nostru, să ne hrănim mintea și sufletul citind. Mai sunt și alte astfel de lucruri, trebuie doar să le căutăm, să le observăm. Să combinăm timpul liber cu acțiunea. Ori de câte ori ne vom împiedica de obstacole, de fapt, niciodată nu sunt tăiate toate posibilitățile, astfel încât să nu fi loc pentru o altă activitate.

Să te apuci de lucrurile pe care poți să le termini...

Mai întâi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine, apoi lucrurile pe care le începem, apoi pe cei pentru care, și împreună cu care, le pornim. Trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine, pentru că de multe ori ni se pare că suntem capabili de mai mult decât putem în realitate. Trebuie să cântărim lucrurile pe care vrem să le facem. Un întreprinzător trebuie să aibă întotdeauna mai multă forță decât sarcina sa. În plus, unele treburi nu sunt atât de importante pe cât de profitabile și aduc cu ele multe alte treburi noi și complicate, care ar trebui evitate pentru a nu ajunge într-un punct de unde nu mai ești liber să te întorci. Trebuie să ne apucăm de acele lucruri pe care, fie le putem termina, fie putem spera că le terminăm, și să le lăsăm deoparte pe cele care cresc pe măsură ce înaintăm și nu se opresc acolo unde ne-am propus. Să nu ne chinuim cu lucruri zadarnice, să nu ne dorim ceea ce nu putem obține ceea ce nu are valoare. Să nu rămână fără rezultat efortul nostru, sau rezultatul să nu merite efortul. De fapt, după aceste lucruri, vine de obicei tristețea, în sensul că, fie nu am avut succes, fie ne este rușine de succes. Dacă vrem să trăim liniștiți, este indicat să nu ne ocupăm de multe lucruri, nici în viața personală, nici în cea profesională, și aici ne referim desigur la lucrurile inutile. De fapt, dacă este necesar, trebuie să ne ocupăm nu de multe, ci de nenumărate lucruri, dar, atunci când nu ne cheamă nicio îndatorire obișnuită, trebuie să ne încetăm activitățile. Să ne facem timp să ne gândim la liniștea noastră sufltească și cum să o dobândim. Să medităm la lucrurile cu adevărat importante din viața noastră și să le prețuim. Sufletul nostru să se retragă din lucruri exterioare în sine însuși: să se încreadă în sine, să se bucure, să admire ce e al său, să se retragă pe cât posibil din cele străine și să se dedice sieși.

Mai puțin înseamnă mai mult

Cred că suntem cu toții de acord că nu putem face nimic bine dacă suntem prea ocupați, cât timp mintea, împrăștiată în mai multe direcții, nu acceptă nimic mai profund. Cine nu are timp de nimic, nu face nimic. În economie există un principiu care s-ar putea aplica foarte bine și în viață – principiul 80/20 al lui Vilfredo Pareto, care spune că 80% dintre consecințe sunt provocate de 20% dintre cauze. Altfel spus, 20% dintre activitățile pe care le facem ne aduc 80% din bunăstare și fericire. Restul de activități, cele mai multe, ne conduc mai degrabă la risipirea energiei, fără să aibă mare impact asupra fericirii noastre. Înțelepciunea constă în a distinge activitățile importante pentru viața noastră și a ne concentra asupra lor. Când suntem prea ocupați, nu ne mai gândim la modul în care trăim. Numai că toată viața trebuie să învățăm să trăim și, poate surprinzător, să învăţăm să murim. Mulţi oameni mari, după ce au lăsat deoparte ce îi împovăra – bani, funcții, plăceri – și-au păstrat un singur scop până la finalul vieții: să știe cum să trăiască. Într-adevăr, merită să învățăm continuu să trăim. Singurii care duc o viață tihnită sunt cei care își fac timp să gândească, să mediteze, să-i citească pe marii oameni care au fost înaintea lor. Astfel ei adaugă înțelepciunea tuturor epocilor la a lor. Suntem călăuziți, prin efortul altora, spre adevăr. Cu cât ne vom împărtăși mai mult din gândurile celor mai bune vlăstare ale umanității, cu atât viața noastră va deveni mai lungă, mai lipsită de limite, mai profundă. Adunând toate timpurile într-unul singur, înțeleptul își face viața lungă. Niciodată nu vor lipsi motivele care să ne neliniștească, fie că vin din prosperitate, fie din nenoroc; din ocupație în ocupație, viața este împinsă înainte. Nu ne bucurăm deplin de tihnă, dar ne-o dorim întotdeauna. Nu sugerăm că o viață leneșă, lipsită de țintă este soluţia. Mai degrabă concentrarea asupra bunelor deprinderi – iubirea și practicarea virtuților, uitarea dorințelor, știința de a trăi și de a muri ne va aduce o viață de tihnă profundă. În viață, mai puțin înseamnă mai mult.

Despre viața fericită

Cu toții ne dorim, și bine facem, să trăim fericiți. Spune Aristotel, „fericirea este sensul și scopul vieții noastre, singura menire și finalitate a existenței”. Când ne gândim însă ce anume ne face viața fericită și cum putem dobândi mai ușor o viață fericită, privirea ni se tulbură și nu știm pe ce drum să mergem. Mai întâi ar trebui să ne stabilim ținta, apoi să ne gândim la calea prin care să o atingem. Pe parcurs, dacă se dovedește a fi calea cea bună, vom înțelege cât avansăm cu fiecare zi. În schimb, dacă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm un drum și o călăuză, ci doar ne lăsăm purtați încoace și încolo de freamătul vieții, viața ni se va irosi între drumuri rătăcite. Să stabilim, prin urmare, către ce tindem și pe ce cale mergem folosindu-ne și de ajutorul unui mentor. În viață, căile cele mai bătute sunt și cele mai înșelătoare. Nimic nu ne aduce neajunsuri mai mari decât să ținem seama de ce spune lumea, considerând că este bun ceea ce aprobă toată lumea, să trăim imitându-i pe alții în loc să ne urmăm propria judecată. E bine să căutăm ce este mai bine să facem, și nu ce este mai obișnuit; ceea ce ne va aduce în posesia unei fericiri durabile, iar nu ceea ce găsește aprobare în societate. Fericirea vine din interior. Plăcerea vine din lucruri exterioare. Plăcerea este minunată, doar că este numai de moment. Putem simți plăcerea datorită unui vin bun sau a unei mașini noi, însă toate acestea sunt trecătoare. Fericirea este cu totul altceva, este o stare pe care o creezi în mod deliberat. Este o decizie și un act de voință. Oamenii pot fi fericiți chiar dacă trec prin suferințe mari sau încercări de tot felul. Privind din afară, viața lor poate părea total lipsită de vreun fel de plăcere, însă ei au o satisfacție interioară. Așadar, putem alege să fim fericiți. Nu putem controla evenimentele exterioare, întotdeauna vor exista și situații dificile. În schimb, putem controla cum să abordăm aceste situații, ne putem controla starea de spirit, iar dacă reușim acest lucru, atunci cu siguranță vom atinge fericirea.

De ce avem parte de obstacole

Un om care a fost tot timpul ferit de greutăți, protejat de cei din jur, nu va face față niciunei lovituri de unul singur, ci va căuta tot timpul sprijin la alții. În schimb, omul care a avut parte de muncă, suferințe și eșecuri deține adevărata putere și va reuși prin curaj să treacă peste orice piedică. O persoană puternică vede în împrejurările potrivnice o încercare și caută să o învingă născocind tot felul de soluții, astfel, depășindu-și tot mai mult zona de confort. În lipsa unor astfel de încercări, toate abilitățile noastre tind să se estompeze, să dispară. Cei puternici sunt mai des și mai greu încercați, numai o soartă puternică îi poate face să se autodepășească și să atingă adevărata fericire. Succesul poate fi privit din mai multe perspective, pe mai multe nivele. Dacă trecem prin viață fără să fi fost, măcar o dată, încercați de vreo problemă, nu ne putem da seama de adevărata noastră valoare, nu ne cunoaștem limitele și nici puterea. Confruntarea cu o problemă sau cu un adversar ne ajută să ne cunoaștem, să vedem cu adevărat valoarea și puterea noastră. Niciun copac nu devine bine înfipt și puternic, fără să suporte mereu asaltul vântului. Este foarte important cum privim lucrurile: dacă vedem orice încercare ca pe ceva imposibil de realizat atunci, cu siguranță vom ajunge mult mai greu la un rezultat. Însă dacă muncim, ne sacrificăm de bună voie, ne urmăm soarta cu curaj și îndrăzneală, cu siguranță totul ni se va părea mai ușor, iar rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Toți ne naștem cu un set de atribute și calități, depinde de noi ce drum vrem să alegem în viață și ce calități vrem să ne definească. Nu trebuie să-i judecăm pe cei din jur pentru drumul ales sau pentru ceea ce vor să afişeze, ci trebuie să analizăm sinele nostru, deoarece toată esența finței umane este în interior. Un suflet puternic și curajos poate face față tuturor provocărilor; nici sărăcia, nici durerea, nici moartea și nici soarta însăși nu este suficient de puternică să ne lovească sufletul.

În armonie cu natura

Dacă este posibil, comunică zilnic cu natura. O plimbare scurtă printre copaci sau chiar câteva minute petrecute printre florile din balcon ne vor reconecta la izvorul de calm. Contactul cu natura ne permite să ne racordăm la înțelepciunea sinelui nostru superior. Plimbarea în ritm alert în medii naturale face miracole în eliminarea oboselii și readucerea corpului la starea sa naturală de vibrație. Să încercăm să avem o ședință zilnică de exerciții. Mergi în excursii mai lungi în natură și încearcă să înveți un sport nou în fiecare an. Iarna poți învăța să patinezi, să schiezi sau să te dai cu placa, în timp ce vara poți învăța un stil nou de înot, poți face trasee mai lungi cu bicicleta sau poți încerca să te dai cu rolele. Tenisul de câmp la dublu, fotbalul, voleiul sau baschetul sunt sporturi minunate de echipă, care ne ajută să ne menținem în formă.

Dezvoltarea personală

Unul dintre principalele motive pentru care oamenii nu reușesc să se dezvolte este respectul de sine scăzut. Unii nu observă deloc paleta de posibilități cu care Dumnezeu i-a înzestrat. Dacă simți că nu poți face față provocărilor, că nu meriți respect sau dragoste, că nu ai dreptul la fericire, că nu îți poți conștientiza gândurile, dorințele sau nevoile, dacă îți lipsesc încrederea în propriile forțe și respectul de sine, atunci te vei simți limitat, indiferent ce alte atuuri ai. Dacă consideri că valorezi puțin, atunci fii sigur că ceilalți nu vor crede că valorezi mai mult. Dacă vrei să ajungi să ai potențialul la care crezi că poți ajunge, atunci trebuie să crezi că poți face acest lucru.

Etape pentru a-ţi construi imaginea de sine:

• Ai grijă de ceea ce îți spui ție. Poate nu îți dai seama, dar tot timpul porți o conversație cu tine însuți. Dar cum este acea conversație? Încurajatoare? Critică? Dacă ești pozitiv, atunci îți poți crea o imagine de sine pozitivă. Dacă ești negativ, atunci îți subminezi valoarea de sine.
• Nu te mai compara cu alții.
• Conferă-le valoare celorlalți. E mai greu să ai o părere proastă despre tine dacă faci bine celor din jurul tău.
• Ocupă-te zilnic de o anumită zonă a vieții tale, dând dovadă de disciplină.
• Sărbătorește micile victorii.
• Fă ceea ce trebuie, chiar dacă ți-e greu. Una dintre cele mai bune metode de a-ți consolida stima de sine este să faci ceea ce trebuie. Acest lucru aduce după sine o satisfacție deosebită
• Adoptă o viziune pozitivă în viață, bazată pe ceea ce prețuiești cel mai mult.
• Asumă-ți responsabilitatea pentru propria ta viață. 

Acesta este adevărul atunci când vine vorba despre dezvoltarea personală: motivația te ajută să mergi mai departe, însă disciplina te ajută să te dezvolți. Nu contează cât de talentat ești. Nu contează cât de multe oportunități ți se oferă. Dacă vrei să te dezvolți personal, consecvența este cheia. Începe cu lucrurile simple. Care este cea mai importantă greșeală pe care o fac cei care se apucă pentru prima dată de grădinărit? Aceeași pe care o fac și cei care încep să se dedice dezvoltării personale: încearcă să obțină prea mult. Rezultatul? Descurajarea. În momentul în care vrei prea mult dintr-odată, mai mult ca sigur că nu vei obține rezultatele dorite. Și asta te demotivează. Secretul motivației este să începi procesul la scară mică, cu lucrurile mărunte. Ai răbdare. Cei mai mulți nu își dau seama uneori cât de aproape sunt să realizeze ceva semnificativ, tocmai pentru că renunță prea repede. Un efort presupune dedicare și timp. Cei care se dezvoltă cel mai mult pe plan personal sunt cei care au răbdare și sunt constanți în ceea ce fac. Poți vizualiza ziua de mâine folosindu-te de ea ca motivație de a te dezvolta, dar dacă vrei să te dezvolți, trebuie să te concentrezi asupra prezentului. Dacă apreciezi ziua de azi și găsești o modalitate de a te bucura de ea, vei investi în prezent. Iar pașii mai mici pe care îi faci astăzi vor duce la pașii mai mari pe care îi vei face la un moment dat.

 

Articol editat de echipa Alevia.